Potrivit unui comunicat dat publicității, duminică, de Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița, polițiștii din acest județ le recomandă conducătorilor auto să evite să plece la drum în noaptea de duminică spre luni, în condițiile în care Ialomița este unul dintre județele pentru care a fost emisă avertizare meteo cod portocaliu de ninsori, viscol și polei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Dacă este absolut necesar ca unii dintre șoferi să plece la drum, polițiștii îi sfătuiesc pe aceștia să aibă carburant suficient, dar și rezerve de hrană și apă, precum și pături, nisip, lopată și lanțuri antiderapante. Dacă traficul rutier se va întrerupe din cauza zăpezii, conducătorii auto sunt rugați să scoată autovehiculele în afara părții carosabile, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină.
Peste 250 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița sunt mobilizați în această perioadă pentru a asigura măsurile de siguranță publică și pentru a interveni în sprijinul populației. Dintre aceștia, peste 25 de polițiști de la Poliția rutieră vor fi în stradă pentru a oferi sprijin conducătorilor auto și pentru a lua măsurile necesare în cazul în care situația meteo impune închiderea unor secțiuni de drum afectate de viscol. Vor fi folosite toate autospecialele din dotareaIPJ Ialomița, precizează sursa citată.
Meteorologii au instituit cod portocaliu de ninsori și viscol în zece județe din estul și sudul țării, între care și Ialomița, în timp ce alte 25 de județe vor fi sub cod galben, de duminică seară până luni seară.